Voluntarii veseli

Pe această pagină găsiţi informaţii despre voluntarii dedicați care fac posibile aceste ateliere.


CIURARU MONICA ȘTEFANIA-19 ani, studentă,
angajată a firmei Merchandising Provider Company în Carrefour Orhideea

"Numele meu este Ciuraru Monica Ștefania, sunt din Bacău,am 19 ani și sunt în anul II la Facultatea de Management Economic, ASE. Sunt prietenoasă, responsabilă și implicată, din acest motiv am ales să fiu voluntar, iar motivul pentru care am ales Chance for life este pentru că ador copii. Cel mai mare dar e să văd că un copil a reuşit să facă ceva cu propriile lui mânuţe fiind ajutat de mine. E un sentiment extraordinar, iar iubirea necondiționată de care sunt copiii în stare merită tot efortul din lume...dar ce efort când noi ne distrăm cu ei ca și cum am fi încă copii(exceptând partea copilăroasa din inima fiecăruia)."


IOAN CRISTINA-21 ani, studentă, Consultant Vanzari la compania Zepter, Brandul Medical
"Îmi place să mă relaxez activ iar activitățile de la atelierele creative sunt exact ceea ce căutam. Deși sunt în afara domeniului meu, eu fiind studentă în anul al III-lea la Marketing, ASE, consider că mă vor ajuta să mă dezvolt cel puțin pe plan personal. Bineînțeles, sper să dau puțin din ideile mele copiilor, deși s-ar putea să aibă o imaginație mai bogată și mai antrenantă decât noi toți la un loc."



 CIOBANU TRESTIANA ELENA-Sociolog


"Am ales să fac parte din acest program deoarece îmi face plăcere să lucrez cu cei mici şi doresc ca timpul meu să îl dedic acestora şi celor care au nevoie de mai mult. Urmez programul de master, anul I, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti. Am absolvit Modulul Pedagogic in cadrul aceleiași universități, Facultatea de Psihologie. În prezent mă ocup de managementul calității muncii la o firmă particulară din Bucureşti şi colaborez cu diverse instituții."



DĂNUŢĂ CRISTINA-DANIELA-21 anistudentă
"Sunt studentă în anul III la facultatea de Psihologie și Științele Educației, București. Am ales să fac parte din această echipă pentru că este o activitate veselă, dinamică după cum ne putem da seama din denumirea proiectului "Omiduţa Veselă". Această veselie vine din partea copiilor care ne dezvăluie în fiecare zi o lume nouă, aparte faţă de cea cotidiană : cea a veseliei, a basmelor, a jocului, a inocenţei şi sincerităţii."
TRIŢĂ CĂTĂLINA-ANDREEA-MIHAELA-22 ani, studentă
" Sunt o persoană calmă, răbdătoare şi cu foarte multă imaginaţie. Am terminat Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti şi sunt înscrisă în anul I de Master la aceeaşi facultate. M-am  implicat în acest proiect pentru că ador copiii, nu e prima oară când lucrez cu ei. Îmi place să descopăr lucruri noi iar mintea unui copil este o lume plină de  descoperiri şi de lucruri frumoase ce merită aflate.Experienţa am dobândit-o prin meditaţii la diverse materii oferite copiilor care au învăţat cu drag şi spor de la mine."

CRANCU BEATRICE-24 ani
"Mă numesc Beatrice Crancu. Am ales să fac parte din acest proiect " Omiduţa Vesela " deoarece educaţia copiilor este cea mai importantă, ei vor reprezenta noua noastră societate, iar dacă noi nu ne implicăm şi nu îi ajutăm să înţeleagă ce le place cu adevărat şi ce vor să facă mai departe în viaţă, atunci cine? Ei reprezintă viitorul nostru, iar noi vrem un mediu în care copiii să crească sănătoşi, fericiţi şi să îşi dezvolte de mici creativitatea, căci aceasta reprezintă cheia succesului pe mai departe."




  POPESCU IRINA-psiholog
"Sunt psiholog, psihoterapeut sub supervizare. Experiență în lucrul cu copiii din școli, grădinițe, spitale, apartamente sociale, copii cu autism. Cred că fiecare copil este special, are dreptul la joacă și educație și merită să i se acorde timp, atenție și răbdare. Am ales să mă alătur proiectului Omiduța Veselă fiindcă îmi place să văd bucuria din ochii unui copil atunci când i se prezintă o activitate nouă, distractivă, care îl stimulează. "

   STELUŢA MANOLACHE- pensionară


"Sunt pensionară, deși nu îmi vine nici mie să cred că am ajuns chiar la o vârstă atât de înaintată, credeţi-mă! De îndată ce am aflat de existenţa proiectului Omiduţa veselă, m-am oferit să colaborez ca voluntar şi am fost tare bucuroasă când am văzut că am fost acceptată, fiindcă îmi doream nespus să lucrez cu copiii din nou. Am mai lucrat ca voluntar, vin cu experienţă, dar fiecare întâlnire cu copiii înscrişi la atelierele creative, precum şi întâlnirile cu voluntarii care sunt colegii mei acum, îmi aduc o nespus de mare satisfacţie. Sunt tare bucuroasă şi că am cunoscut-o pe Diana Ferenţ, coordonatoarea noastră, a voluntarilor din proiectul Omiduţa veselă, fiindcă ştie să colaboreze cu noi cu modestie şi fermitate, calităţi pe care eu le apreciez mult." 
 

ENACHE EMIL-GABRIEL-27 ani, pompier
"Îmi place pe lângă mine să se audă mereu râsete, să cadă mereu câte ceva pe jos, îmi place zarva, dar ador şi ordinea şi totodată oamenii care fac şi una şi alta. Îmi plac copiii şi am ales să fac parte din acest program pentru ei. Am 27 de ani şi am absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti. În prezent lucrez ca pompier în cadrul Ministerului de Interne de aproximativ 5 ani şi mai colaborez cu o altă fundaţie care se ocupă cu integrarea tinerilor din medii defavorizate."


ALEXANDRA GANEA- 22 ani, studentă

 "În cadrul facultății am asistat la cursurile de pregătire a personalului didactic unde am descoperit pasiunea mea pentru a preda. Astfel, prin intermediul acestui proiect pot sa dobândesc experienta practică dorită și, de asemenea, să-mi petrec timpul cu niște copilași minunați, plini de energie, care mă ajuta să învăț ceva nou în fiecare zi."

GEORGE DIACONU- 21 ani, student
"Sunt student în anul 3 la Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială, Specializarea Asistenţă Socială, am decis să mă implic în acest proiect datorită faptului că educația non-formală are o importanţă mare în buna dezvoltare a unui copil, plus faptul că îmi cere domeniul pe care m-am axat iar dacă vrem o schimbare în ţara asta, tot de jos trebuie să vină, având grijă ce semințe le punem în minte copiilor, fiindcă răul se prinde și se transmite de asemenea. Ca și experienţă, am avut ocazia să mai lucrez cu copii de diverse vârste ( 5-20 ani ) pe același profil, educație nonformală, dezvoltarea abilităților de viaţă independentă, informare." 

TOCANĂ ANA-MARIA-24 ani,absolventă
"Sunt absolventă SNSPA, specializarea Relații Internaționale și master în Evaluare de Programe Europene. Am fost instructor de dans la o gradiniţă. Am o mică firmă specializată în organizare evenimente de sfârșit de an școlar și în paralel lucrez cu copii la lb. engleză. Sunt pasionata de dans, muzică și fotografie.Orice copil mă fascinează cu inocenţa vârstei, mă amuză și mă face să-l îndrăgesc. Să lucrez cu ei înseamnă mai mult de atât: înseamnă să-i înțeleg, să-i descopăr și să le stăpânesc curiozitatea. Ca voluntar Chance for Life am reușit să devin mai răbdătoare, mai energică și mai... creativă! Fiecare întâlnire este o experienţă nouă şi provocatoare, timpul se scurge altfel în preajma lor. Consider că în fiecare din noi se ascunde un copil! "  

BROASCĂ VALENTINA-21 ani, studentă 
 "Sunt studentă anul III la Fac de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica București.  Am ales să fac voluntariat cu copii datorită sincerității și căldurii cu care aceștia ne înconjoară de fiecare dată fără a cere sau a aștepta nimic în schimb. Consider acest proiect o provocare în care se merită să investesc tot ce am mai bun."


NEGOIŢĂ ALEXANDRA LOREDANA -21 ani, studentă
"Mă numesc Alexandra Loredana Negoiță,am 21 de ani și în prezent sunt studentă în anul II la Facultatea de Psihologie și Științele Educației,Universitatea București.Îmi place să ascult muzică,să mă plimb în parc, unde am ocazia să admir natura în toată splendoarea ei, muntele îmi aduce aer curat,iar marea mă liniștește cu valurile ei. Dansul mă revigorează, iar în film mă regăsesc. Iubesc animalele, copiii cu ale lor zâmbete pline de inocență și momentele lor pline de energie și veselie. Am ales să fac parte din acest proiect datorită acestor tineri instituționalizați, dar și de a-mi umple sufletul cu inocența, răbdarea și bucuria de care dau dovadă acești copii. ”Omiduța veselă” reprezintă pentru mine joc, creativitate, muncă în echipă și dăruire."

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu